02 mai 2008

Zilele brasovului

Mii de braşoveni au participat ieri la deschiderea oficială a celei de a VII-a ediţii a evenimentului „Zilele Braşovului”. Foarte multe evenimente culturale şi artistice sunt pregătite să încânte braşovenii şi turiştii în aceste zile. Ieri după-amiază, la orele 18.00, a avut loc tradiţionala paradă a participanţilor, pe traseul Teatrul Dramatic, B-dul Eroilor, Mureşenilor şi Piaţa Sfatului. Prin faţa spectatorilor au trecut Junii, Fanfara Academiei „Henri Coandă”, trupa de copii Passo Doble, copiii de la Palatul Copiilor, Jandarmeria Montană, Jandarmeria Braşov, Pompierii, Poliţia Rutieră, Forţele de Intervenţie Rapidă şi reprezentaţi ai Regiei Locale de Păduri „Kronstradt”, elevi, cavalerii şi domniţe, trabanturi şi maşini de epocă, autobuze şi maşini grele de la Roman SA. Aproape toţi participanţii la Paradă au fost prezentaţi apoi publicului care aştepta în Piaţa Sfatului. „Braşovul este în sărbătoare. Urmează patru zile foarte frumoase pentru noi, de bucurie. Ne bucurăm că sunteţi aici în Piaţa Sfatului, deşi este 1 mai şi multă lume a preferat să iasă la iarbă verde. Este a şaptea ediţie a «Zilelor Braşovului», a şaptea ediţie de sărbătoare în Braşov. Iată că Dumnezeu ne-a dat astăzi o zi foarte frumoasă pentru a putea să ne reîntâlnim aici, în Piaţa Sfatului. Urmează patru zile de evenimente, de spectacole în diferite locuri ale centrului istoric. Iar cea mai frumoasă zi va fi cea de 4 mai, Duminica Tomii, când Junii vor coborî călăre în Cetate, pentru a ne aduce aminte de istoria noastră, istoria Braşovului. Vă aşteptăm duminică, la orele 11.00, aici, în Piaţa Sfatului, să-i primim cum se cuvine, pentru că trebuie să ne bucurăm că avem o asemenea tradiţie în oraşul nostru. Declar deschise «Zilele Braşovului» 2008. Bine aţi venit şi vă urez distracţie plăcută”, a spus primarul George Scripcaru.
Pe scena din Piaţa Sfatului au concertat şi au dansat copii de la diferite cluburi artistice din oral, după care au fost susţinute concerte de către Alex, Smiley, Blondy şi Mandinga. Pe lângă spectacolele organizate în fiecare zi în Piaţa Sfatului în cadrul „Zilelor Braşovului” vor avea loc şi câteva târguri, cum ar fi cel de Turism pe terenul de sport al Colegiului Naţional „A. Şaguna”, Târgul de flori, în Piaţa Sfatului, Târgul ONG-urilor, pe str. Appolonia Hirscher, Târgul meşterilor populari din România care se va desfăşura pe promenada Parcului Central, precum şi Uliţa Vinului care va fi amenajată pe Str. Armata Română, iar Uliţa Fructelor pe Str. M. Weiss.

Salon Gastronomic şi de Vinuri la Aro Palace
În sala mare a Restaurantului Aro Palace a avut loc ieri după-amiază Salonul Gastronomic şi de Vinuri Braşov 2008, organizat de Aro Palace şi primăria Braşov. Au fost prezentate foarte multe feluri de mâncare, feluri care au uimit vizitatorii cu designul, culorile şi modalităţile de prezentare. Bbucătarii, cofetarii şi patiserii au muncit aproape două zile pentru a uimi braşovenii şi turiştii aflaţi în Braşov, iar după laudele primite se pare că scopul a fost atins. Acest eveniment a fost şi o repetiţie pentru examenul „Maestru în arta culinară”, care va avea loc la Braşov în perioada 5 – 8 mai 2008.